Istanbul, orașul unde pisicile domnesc pe străzi

De la îngrijitorii de pisici din vremea Imperiului Otoman la gardienii binevoitori din orașul contemporan, legătura specială a Istanbulului cu pisicile sale datează de secole.

În fiecare zi, pe străzile întortocheate ale Istanbului, în moschei, în stațiile de metrou și în cafenele, se creează un echilibru fragil și fascinant.

Peste 15 milioane de oameni își revendică puțin spațiu în cel mai mare oraș al Turciei, care se întinde în Europa și în Asia, de-o parte și de alta a Bosforului, asemenea unei pisici de casă așezate jumătate pe canapea și jumătate pe măsuța de cafea. Este o imagine potrivită, dat fiind că aici trăiesc și un sfert de milion de pisici fără stăpân.

Pisicile fac parte din atmosfera și istoria orașului, așa cum o fac și covoarele colorate, de vânzare la fiecare colț de stradă. Acesta este un oraș folosit în comun, care toarce cu freamătul iubirii și al vieții.

„Pisicile din Istanbul nu sunt, în principiu, nici animale de companie, nici vagaboande, ci o combinație”, spune Marcel Heijnen, fotograf și autor al cărții City Cats of Istanbul. Elsubliniază că pisicile nu aparțin cuiva anume, „ci sunt îngrijite de comunitățile din cartierele lor”.

Heijnen mai spune că nu a mai întâlnit nicăieri un asemenea respect pentru pisici.

„Fiecare municipalitate are un departament veterinar care se îngrijește de animalele de pe stradă din sectorul lor, oferind servicii gratuite de sterilizare pentru pisicile fără stăpân”, explică Fatih Dağlı, co-fondator al Muzeului Pisicii din Istanbul. „Clinicile veterinare private oferă, de asemenea, servicii la preț redus pentru pisicile de pe stradă, iar localnicii contribuie adesea la plata facturilor veterinare.”

Acest devotament față de pisici nu este ceva nou. „Îngrijirea și aprecierea pisicilor fără stăpân au început încă din perioada în care Istanbulul se afla sub dominație otomană”, spune Heijnen.

„În acea vreme, fundații locale se asigurau că animalele de pe stradă erau îngrijite. Iubirea aceasta pentru animalele fără stăpân a creat și o o profesie cu normă întreagă - mancacı («îngrijitor de pisici»). Mancacı avea sarcina de a se asigura că pisicile orașului erau hrănite, iar locuitorii puteau, de asemenea, să cumpere mâncare de la el și să hrănească pisicile personal.”

Dağlı plasează rădăcinile acestei conexiuni speciale chiar mai devreme. „Pe vremea fenicienilor, mulți negustori care navigau pe mare obișnuiau să țină pisici la bord pentru a-i proteja de rozătoare”, spune ea, adăugând că, împreună cu corăbiile negustorilor de mătase și mirodenii care au ajuns în porturile aglomerate ale Istanbulului în epocile romană și otomană, au venit și nenumărate feline.

Astăzi, locuitorii din Istanbul sunt în continuare bucuroși să-și împartă spațiile - de la interior și de la exterior, de deasupra și de dedesubtul pavajelor - cu pisicile. Într-atât încât denumirea de Catstanbul (Mâțstanbul) este acum folosită de iubitorii de pisici din întreaga lume - și mulți turiști vin aici în mod special pentru a vedea pisicile.

În timpul vizitelor mele la Istanbul, am ajuns să apreciez cum, într-o metropolă atât de haotică și zgomotoasă, pisicile de pe străzisunt cei mai liniștiți „cetățeni”. Fie că s-a întâmplat să împărțim o bancă de lemn când mi-am tras sufletul după ce am urcat spre turnul Galata, fie că s-au strecurat lângă mine pe dig când admiram panorama deschisă a orașului văzut de pe apă, pisicile din Istanbul mi-au oferit un strop de calm într-un loc care poate deveni copleșitor.

Și am văzut nenumărate pisici oferind această alinare oricui dispus să facă o mică pauză și să le mângâie, răspunzând unei invitații prietenoase care trece de granițe și bariere lingvistice.

Oricine, chiar și pisicile care supraviețuiesc pe străzi, merită atenție și grijă. Și așa cum spune și Heijnen, când o pisică din Istanbul te alege pentru a se cuibări în poala ta pentru somnul de după-amiază, în timp ce ești învăluit de mirosuri de kebab, șofran, porumb copt și macrou proaspăt, orașul devine mai blând, mai plăcut tuturor simțurilor.

Orașele sunt rareori recunoscute pentru blândețea lor. Ele sunt construite pentru a acomoda oameni și sunt pline de drumuri, clădiri și poduri, realizate din materiale dure precum cărămizi, beton, sticlă sau oțel.

„Faptul că o altă specie vie își revendică un loc în acest amestec este cu adevărat special. Iar când vezi localnicii având grijă de acești vecini urbani este și mai impresionant”, spune Heijnen.

Spre deosebire de alte locuri mai puțin primitoare din lume, unde animalele fără stăpân au o viață mult mai grea pe străzi, în Istanbul pisicile pare că trăiesc într-un soi de paradis. Dacă te plimbi prin zona istorică Fatih pentru a vedea celebra Moschee Albastră sau Hagia Sofia, sunt șanse mari să te întâlnești cu motanul Sulo. Cotoiul tigrat dolofan, gri cu alb, pozează cu plăcere pentru turiști în Piața Sultanahmet, niciodată prea departe de vânzătorul de ziare care are grijă de el.

În cartierele de pe coline și de-a lungul Bosforului, pisicile se tolănesc pe bănci și pe trepte sau se ghemuiesc pentru un somn de prânz în căsuțe de lemn în formă de A. Pe lângă piețe și stațiile de metrou, se găsesc mereu boluri cu hrană uscată și apă pentru pisicile flămânde din zonă, iar localnicii și turiștii de la cafenele și restaurante adesea împart din porțiile lor cu pisicile care vin la mese și li se freacă de picioare.

Multe magazine țin pisici ca animale de companie, o strategie eficientă pentru a ademeni turiști înăuntru. Și mai multe au lângă intrare boluri cu hrană și apă pentru pisicile care trec pe acolo, asemenea navetiștilor aflați în drum spre serviciu sau spre casă.

„Relația simbiotică dintre pisici și oameni a început să se formeze în această parte a lumii”, spune Heijnen. „În perioada otomană, pisicile au fost aduse în oraș din motive practice. Ele țineau rozătoarele departe de proviziile de hrană.”

Astăzi, pisicile au un rol diferit. Ele au devenit ambasadori turistici neoficiali, îmblânzind atmosfera unui oraș agitat și aglomerat. Multe dintre pisicile de stradă ale Istanbulului ți se vor băga printre picioare și în fotografii, iar fețele, lăbuțele și mieunatul lor îți vor rămâne în minte și în suflet mult timp după ce ai părăsit acest loc.

Ele ne amintesc, trezind speranța, de ceea ce este posibil atunci când împărțim cu inima deschisă spațiile, mâncarea și existența de zi cu zi cu alții, atât la noi acasă, cât și atunci când călătorim.

Acest articol a fost scris și revizuit de jurnaliști BBC, folosind inteligența artificială pentru a ajuta în procesul de localizare, ca parte a unui proiect pilot.

Tradus de Viorica Toma.