Crimele monstruoase ale lui Ratko Mladić, „Măcelarul din Bosnia”

Ratko Mladić, care a murit la vârsta de 84 de ani, a fost cunoscut drept „Măcelarul din Bosnia”, cu gâtul gros ca al unui taur.

El a condus o campanie brutală de „epurare etnică” în calitate de comandant al armatei sârbe bosniace în perioada anilor '90, când Iugoslavia se destrăma.

Expresia a întrupat un eufemism înfiorător pentru masacrul a zeci de mii de bărbați, de femei și de copii - având ca obiectiv ceea ce Mladić considera drept șansa de a împlini destinul istoric al Serbiei.

Acesta a fost un scop pe care l-a urmărit cu o determinare neclintită și cu o brutalitate calculată - ajungând să fie responsabil pentru cele mai sângeroase atrocități la care a fost martoră Europa de când Hitler a creat cel de-al Treilea Reich.

Fanatismul său l-a transformat într-un erou pentru poporul său. El a spus oamenilor că vecinii lor musulmani plănuiau să „înțepe sârbii, să-i ardă de vii, să-i răstignească și să le scoată ochii”.

El a condus asediul lung și sângeros asupra orașului Sarajevo, ucigând și mutilând cetățenii acestuia prin ploi zilnice de obuze și focuri de lunetă.

Când trupele sale au invadat Srebrenica, care fusese declarată o zonă sigură de către ONU, el a promis oamenilor că nu se aflau în niciun pericol. Ulterior, 8.000 de băieți și bărbați au fost îngropați în morminte anonime.

El și omologul său politic, Radovan Karadžić, au sfâșiat Bosnia - comițând acte de genocid și crime grave împotriva umanității.

Liderul militar cu pieptul proeminent nu a dat dovadă de nicio remușcare, făcând vesel semnul de aprobare cu degetul mare în direcția rudelor victimelor sale, când a avut în final loc procesul său de la Haga.

„Granițele sunt trasate cu sânge”, se spune că ar fi spus el. „Și statele sunt marcate cu morminte.”

Ratko Mladić s-a născut la data de 12 martie 1942, într-un mic sat de munte din apropierea orașului Sarajevo, care făcea parte din ceea ce era cunoscut atunci drept statul independent al Croației, sub controlul germanilor.

El a susținut întotdeauna că era cu un an mai tânăr.

Doi ani mai târziu, tatăl său a fost ucis în timp ce lupta alături de partizanii lui Tito împotriva naționaliștilor croați susținuți de naziști.

Mladić a crescut în noua concepție postbelică a Iugoslaviei. După ce a făcut o scurtă ucenicie ca tinichigiu, a ales să urmeze o carieră militară.

El a absolvit școala de ofițeri în 1965. S-a dovedit un soldat ambițios și capabil și a avansat rapid în grad, comandând unități ale armatei în Macedonia și în Kosovo.

Moartea lui Tito în 1980 a marcat începutul sfârșitului pentru Iugoslavia - care era, la vremea aceea, o confederație neliniștită de facțiuni rivale, de idei naționaliste concurente și de ură mocnită.

În luna iunie a anului 1991, Croația și-a declarat independența. Mladić a fost trimis împreună cu armata iugoslavă pentru a încerca să preia controlul.

El și-a câștigat reputația că dădea dovadă de un curaj care bătea spre imprudență, fiind omniprezent în tranșeele din prima linie și conducând personal expediții pentru a înlătura minele.

Era iubit de oamenii lui pentru acest lucru, devotamentul lor căpătând o nuanță aproape religioasă.

În timp ce războiul se extindea în Bosnia, forțele sale au trecut de altă parte - jurând să sprijine republica separatistă Srpska.

El considera membrii populației musulmane drept invadatori, această impresie rezultând în urma unei ocupații de demult a turcilor otomani.

Mladić a jurat să îndrepte ceea ce considera o nedreptate istorică, să alunge intrușii și apoi să construiască națiunea pură din punct de vedere etnic la care visa.

Așa a început asediul orașului Sarajevo - capitala bosniacă apărată de o forță multietnică formată din sârbi, croați și musulmani bosniaci.

Trupele sale s-au adunat pe versanții dealurilor din jur, iar blocada a durat 1.425 de zile. A fost cel mai lung asediu al orașului din istoria sălbatică a războiului modern.

La data de 22 iulie 1993, s-a abătut o ploaie de aproape 4.000 de obuze asupra locuitorilor îngroziți ai orașului.

Circa 13.000 de oameni au murit din cauza focurilor de obuz sau a gloanțelor de lunetist, până la sfârșitul asediului; aproape fiecare clădire din oraș a fost fie avariată, fie distrusă.

Legiuni întregi de bărbați din satele din jurul capitalei au fost uciși sau duși în lagăre de prizonieri; mii de femei au fost violate cu cruzime.

Un comunicat de la sediul generalului Mladić a surprins mentalitatea acestuia. „Trageți la intervale rare până vă ordon să vă opriți”, spunea acesta.

„Țintiți cartierele musulmane - nu locuiesc mulți sârbi acolo. Bombardați-i până ajung în pragul nebuniei.”

Exultând în puterea armatei sale, el a dat ordine prin radio, lăsând mesajele în mod intenționat necodificate pentru ca acestea să fie preluate și difuzate în întreaga lume.

„Ardeți-le creierii!”, a țipat el în timp ce soldații săi ținteau o enclavă, spunându-le să-i urmeze ordinele „ca și cum ar fi fost date de Dumnezeu”.

În weekenduri, el își vizita familia - soția și cei doi copii, care se aflau în siguranță la Belgrad.

Se jucau jocuri la masă, evitând în mod deliberat subiecte de conversație politice. Dar fiica lui în vârstă de 23 de ani, Ana, se îndrăgostise de un doctor tânăr, care era și un activist pentru drepturile omului.

Doctorul i-a dat Anei un ultimatum: să-și abandoneze tatăl sau să nu îl mai vadă niciodată.

Sfâșiată între visele de iubire și legăturile de familie, Ana a luat pistolul preferat al tatălui ei din suportul pentru arme. Câteva clipe mai târziu, ea a apăsat pe trăgaci.

Mladić s-a chinuit să accepte sinuciderea fiicei sale, preferând să creadă în teorii ale conspirației nebunești care dădeau vina pentru tragedie pe oricine, mai puțin pe el.

În cele din urmă, NATO și-a pierdut răbdarea în 1995.

Alianța a lansat atacuri cu avioane de vânătoare și rachete de croazieră asupra pozițiilor de luptă ale lui Mladić din jurul orașului Sarajevo, majoritatea având un efect devastator.

Asediul a fost ridicat, dar campania sa criminală de curățare a țării nu se încheiase nici pe departe.

În vara aceea, zeci de mii de civili bosniaci s-au adunat la Srebrenica, un mic oraș de munte din estul Bosniei.

Acești oameni se aflau sub protecția Națiunilor Unite, care o declaraseră drept o „zonă sigură”.

Trupele sârbe bosniace i-au bombardat cu obuze grele și cu rachete. Cinci zile mai târziu, Mladić a pășit în oraș înconjurat de echipe de filmare TV.

Ajuns în piața principală, el a împărțit dulciuri, a mângâiat copiii pe creștet și i-a asigurat că totul urma să fie bine. Nu s-au lăsat păcăliți.

Puținii membri ai forțelor de menținere a păcii olandeze nu au luat nicio măsură, în timp ce bărbații au fost împușcați, iar femeile au fost violate.

Au avut loc cele mai odioase fapte pe pământ european, de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace.

Trupele lui Mladić au adunat toți bărbații bosniaci pe care i-au putut găsi, i-au dus în locuri îndepărtate și i-au ucis în numere industriale.

În doar câteva zile, 8.000 de bărbați și băieți au fost legați, li s-au acoperit ochii și au fost împușcați. Unii dintre ei aveau doar 12 ani, alții aveau vârste de aproape de 80 de ani.

Toți au fost împinși cu cruzime în gropi comune, nemarcate.

S-a comis un genocid: un moment negru din istoria Europei și cel mai întunecat ceas al ONU.

A fost vorba despre crime a căror săvârșire a necesitat un grad ridicat de organizare; oamenilor li se promisese protecție de către ONU, și toate aceste fapte s-au întâmplat chiar sub nasul organizației.

Ulterior, secretarul general al ONU, Kofi Annan, a scris că responsabilitatea aparține „în primul rând celor care au planificat și comis masacrul”. Cu toate acestea, conform tot lui, comunitatea internațională „a făcut grave erori de judecată, înrădăcinate într-o filozofie a imparțialității”.

Mladić a fost acuzat de crime de război.

America a oferit o sumă de 5 milioane de dolari pentru informații care puteau duce la capturarea sa. Un an mai târziu, președintele bosniac Biljana Plavsic a cedat în fața presiunilor internaționale și l-a demis.

Dar aveau să treacă 14 ani până când Mladić avea să fie judecat la Haga.

El s-a întors la Belgrad, bucurându-se de sprijinul și de protecția președintelui Slobodan Milošević.

Mladić trăia în văzul publicului; vâna căprioare cu prietenii, mânca în restaurante elegante și chiar participa la meciuri de fotbal.

El a rămas un erou pentru mulți dintre compatrioții săi, care au văzut în el spiritul marțial sârbesc și ecoul gloriilor din trecut ale națiunii.

Erau hotărâți să nu-l trimită în fața unei curți internaționale. Președintele a înființat chiar și o forță militară dedicată protecției personale a lui Mladić.

Cercul a început să se strângă atunci când Slobodan Milošević a fost el însuși arestat în octombrie 2000, și ulterior adus în fața instanței de la Haga.

Începeau să se resimtă efecte negative la nivelul politicii internaționale, intrarea Serbiei în Uniunea Europeană fiind împiedicată de faptul că țara acorda protecție fugarilor.

Mladić a fugit în noaptea aceea; nu i se mai garanta protecție din partea statului.

El a petrecut următorul deceniu mutându-se dintr-un adăpost în altul, fiind protejat inițial de o echipă loială de gărzi de corp și apoi - când aceasta s-a diminuat - de familia sa.

În iulie 2008, fostul său aliat politic, Radovan Karadžić - devenit acum un tămăduitor spiritual cu barbă lungă - a fost arestat într-un autobuz la Belgrad.

Noul regim sârb l-a predat Curții Internaționale, cu care oficializase cooperarea. Generalul Mladić era următorul pe listă.

Trei ani mai târziu, el a fost găsit.

Poliția i-a urmărit pe copii până la o casă de la țară izolată și sordidă, unde au stat singuri în curte, fără niciun motiv aparent.

Mladić privea de la fereastră, prea temător să se întâlnească cu ei. Când au intrat forțele de securitate, au găsit un bărbat ciufulit în vârstă de 69 de ani, care suferise mai multe accidente vasculare cerebrale.

Procesul propriu-zis a durat patru ani.

Instanța a ținut ședințe timp de peste 500 de zile, a audiat aproape 600 de martori și a examinat aproape 10.000 de probe.

S-a respectat un proces echitabil, deși puțini se îndoiau de eventualul verdict.

S-au prezentat dovezi înfățișându-l pe Ratko Mladić dând ordine trupelor sale imediat înainte de masacrul de la Srebrenica. El a fost condamnat pentru genocid, pentru crime împotriva umanității și pentru încălcarea „obiceiurilor războiului”.

Mladić a intrat în sala de judecată purtând un zâmbet pe buze și făcând un gest de aprobare cu degetul în direcția camerelor de filmat. Dar a izbucnit în furie când a auzit verdictele.

El a fost îndepărtat cu forța, în timp ce țipa că „toate erau minciuni”. Sentința care i-a fost acordată însemna că avea să moară în închisoare.

Printre numeroasele victime și rudele ale acestora care au fost prezente la procesul său s-a numărat și Fikret Alic, un prizonier surprins într-o filmare faimoasă, când se afla într-o stare scheletică într-un lagăr de concentrare sârbesc bosniac în 1992.

„S-a făcut dreptate”, a spus el. „Criminalul de război a fost condamnat”.

Alții pur și simplu au izbucnit în lacrimi.

Însă bucuria provocată de verdicte nu a fost împărțită de toată lumea.

Unii bosniaci au fost dezamăgiți că Mladić nu a fost condamnat pentru crimele săvârșite în afara orașelor Sarajevo și Srebrenica. Iar mulți sârbi au reacționat cu furie.

Un politician de rang înalt din Republica Srpska a condamnat procesul, numindu-l un complot de demonizare a poporului său și a cerut ca acesta să „șteargă pentru totdeauna orice mențiune” a acestor proceduri judiciare din manualele de istorie școlare.

În 2024, instanța a respins cererea lui Mladić de a-și executa restul pedepsei în Serbia. Mladić, care suferise atât atacuri de cord cât și accidente vasculare cerebrale, a susținut că se putea avea grijă mai bine de sănătatea sa în țara sa natală.

Avocații săi au continuat să depună noi cereri zadarnice pentru eliberarea sa, pe motiv că nu mai avea decât câteva luni de trăit.

Atât Serbia, cât și Rusia i-au susținut apelurile judiciare. În Bosnia, în schimb, un politician din partidul de opoziție a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru „glorificarea” lui Karadžić și Mladić în ianuarie 2026.

Pentru mulți dintre adepții săi, „măcelarul din Bosnia” a fost un simplu soldat și protectorul modului lor de trai. Dar bosniacii și majoritatea comunității internaționale își vor aminti de el ca de un ucigaș sângeros care a dezonorat scena europeană.

În Bosnia, musulmanii și sârbii trăiesc unii lângă alții într-o coabitare precară. Războiul naționalist violent purtat de Mladić și de Radovan Karadžić în anii '90 s-a încheiat, dar tensiunile persistă.

Traducerea în limba română a acestui articol, publicat inițial în limba engleză, a fost realizată cu ajutorul tehnologiilor de inteligență artificială. Conținutul tradus a fost revizuit de un jurnalist BBC înainte de publicare. Aflați mai multe despre cum folosim inteligența artificială la BBC.

Editat de Ruxandra Iordache.